Prin secolul al IX-lea, în timpul dinastiei Liang târzii, una din ființele cele mai respectate în China și Japonia era un călugăr Zen. El nu se considera pe sine un maestru și nici nu cauta sa își facă vreun discipol. Doar mergea din sat în sat, se oprea câte putin în fiecare loc, hoinărea pe străzi și împărțea mici daruri copiilor dar mai ales, râdea foarte mult.

La început oamenii se adunau în jurul lui atrași de comportamentul lui excentric și dacă cineva îl întreba de ce râde, călugărul începea sa râdă și mai tare. Nu trecea mult pana când cel ce pusese întrebarea începea el însuși sa rada pentru ca rasul călugărului era foarte contagios. In scurt timp se adunau alți și alți oameni, toți participând în final la baia de râs. Fiecare se întoarcerea apoi la treburile lui dar altfel: mai înviorat, mai treaz, cu corpul curata de tensiuni, cu mintea eliberata de griji.

Acesta era modul în care călugărul își transmitea învățătura. Foarte iubit pentru modestia, compasiunea și generozitatea lui, era așteptat mereu sa revină. Astăzi este cunoscut pretutindeni ca Buddha răzând (uneori considerat ca o manifestare a lui Buddha Maitreya – Buddha al viitorului).

Râsul nu s-a aflat din totdeauna pe acest pedestral al dezirabilității. Din perspectiva istorica, umorul, deși recunoscut ca având virtuți curative (bufonii de la curtea regilor), a fost văzut de-a lungul timpului și în ipostaza apanajului claselor de jos și al degradării morale (bâlciurile și saltimbancii). Indiferent de perspectiva din care este privit, rasul este recunoscut generic pentru virtuțile sale terapeutice și pentru impactul pozitiv asupra vieții psihice individuale și de grup.

De ce râd oamenii? Cauzele, mecanismul și funcționarea au fost cuprinse de-a lungul vremii sub diverse teorii. In perioada primitiva, oamenii care treceau unul pe lângă celalalt arătându-și dinții, își semnalizau de fapt intențiile pașnice. Odată cu trecerea timpului, râsul s-a dovedit a fi cu mult mai mult decât nu numai semnalizatorul unei intenții. Din punct de vedere social-psihologic, rasul este o izbânda a corpului asupra puterii dominatoare a rațiunii lucide, fapt dovedit prin cercetarea grupurilor care râd și care, în dinamica râsului, sunt refractare la gândiri raționale momentane. De-a lungul timpului râsul a fost privit prin perspective diferite: Sigmund Freud în descrie ca eliberator pentru energia psihica, filosofii considerau ca are origini biologice și semnalizează trecerea pericolului în  timp ce religiile îl interpretează ca pe un semn al manifestării bucuriei lăuntrice.

Indiferent de motive, râsul este în final o experiența eliberatoare. Elimina tensiunile psihice și readuce buna-dispoziție. Dincolo de a fi experimenta eliberatoare, râsul ne este la îndemâna. Găsiți în voi puterea de a rade cu prezentul în fiecare zi!

 

 

Puteti fi primul care lasati un cometnariu.

Lasă un mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>