Conţinând aproximativ 100 de miliarde de neuroni, creierul este cea mai complexă structură a corpului uman. Fiecare neuron poate crea minim 1.000 de legături, astfel că într-un creier pot exista 100.000.000.000.000 de conexiuni neuronale. De asemenea, neuronii din creier pot transmite în fiecare secundă până la 1.000 de semnale electrice, viteza cu care aceste impulsuri se deplasează fiind uneori de 400 de kilometri pe oră.
Misterele creierului uman au fascinat omenirea încă din primii ani ai civilizaţiei umane. Prima menţiune în scris a acestui organ datează de acum 6.000 de ani, regăsindu-se într-un text în care un autor necunoscut din Sumeria a descris efectele euforice ale macului. Dificultatea studierii acestui organ misterios a făcut ca, de-a lungul timpului, creierul să devină obiectul multor credinţe false. Spre exemplu, egiptenii credeau că mintea se află în inima unui om, considerând creierul un organ neimportant. În timpul procesului de mumificare, creierul era eliminat pur şi simplu, în timp ce alte organe erau păstrate cu grijă şi îmbălsămate.
Miturile despre creier dăinuiesc de mii de ani
Dovezile istorice arată că Alcmeon din Crotone, care a trăit în jurul anului 500 î.e.n., a fost primul om care a realizat, în urma a numeroase disecţii, că gândurile, senzaţiile şi inteligenţa rezidă în creier şi nu în inimă, aşa cum se credea la acea vreme. Aristotel, care a trăit în secolul al IV-lea î.e.n., continua să susţină că inima este organul gândirii, creierul fiind doar un mecanism ce răceşte inima. Acest mit a persistat până în secolul al II-lea e.n., atunci când Galen, un medic roman ce avea ca pacienţi numeroşi gladiatori, a observat că aceştia îşi pierdeau facultăţile mintale atunci când sufereau lovituri în zona capului.
* Claudius Galenus din Pergam (sau Galen, altă variantă: Galenos) (n. 129 – d. 200 sau 216) a fost ultimul mare medic al antichității. Considerat unul dintre fondatorii anatomiei și farmacologiei, a avut o influență timp de peste un mileniu asupra medicii ebraice, creștine și musulmane (sursa Wikipedia)
Galen credea că în creier se găsesc patru umori (sângele, flegma, bila neagră şi bila galbenă) al căror echilibru reprezenta cheia spre o viaţă sănătoasă. Galen a înţeles rolul esenţial al creierului în ceea ce priveşte memoria, emoţia şi simţurile, chiar dacă îl atribuia inexistentelor umori. Ideile lui Galen au dăinuit mai bine de un mileniu, susţinute şi de faptul că în Evul Mediu autorităţile bisericeşti au interzis efectuarea disecţiilor pe cadavre omeneşti. De aceea, de multe ori medicii apelau la remedii bizare precum trepanaţia pentru a elimina „piatra nebuniei” din craniul pacientului tratat.
* TREPANAȚIE, trepanații, s. f. Operație care constă în executarea cu ajutorul trepanului a unei deschideri în oasele craniului, practicată în cazul extirparii anumitor tumori cerebrale, a scoaterii unor cheaguri de sânge
Misterele creierului au început să fie elucidate abia începând cu secolul al XVII-lea, pe măsură ce oamenii de ştiinţă au înţeles, studiind pacienţii cu probleme mentale, că diferitele părţi ale creierului joacă roluri distincte. Cu timpul, creierul a început să fie studiat în cadrul mai multor ramuri ale medicinei şi ştiinţei, însă, în ciuda progresului extraordinar, numeroase mituri există şi în ziua de azi.
Folosim doar 10% din creier?
Unul dintre cele mai răspândite mituri despre creierul uman este acela că oamenii îl folosesc doar în proporţie de 5%-10%. Studiile istorice arată că acest mit a fost conceput la sfârşitul secolului al XIX-lea, afirmaţia fiind folosită în diferite broşuri şi reclame ce promiteau potenţialilor clienţi şansa de a folosi părţile neaccesate ale creierului, devenind astfel mai inteligenţi şi mai înţelepţi. Un alt moment cheie în răspândirea acestei credinţe false despre creier îi este atribuit lui Albert Einstein. Legenda spune că un jurnalist l-ar fi întrebat pe omul de ştiinţă care este secretul inteligenţei sale, iar acesta i-ar fi spus că oamenii îşi folosesc doar o mică parte din potenţialul creierului lor, pe când el foloseşte ceva mai mult. Chiar dacă arhivele nu confirmă că acest interviu ar fi avut loc vreodată, legenda sa a permis răspândirea mitului.
Ulterior, această legendă a fost folosită de autorii de cărţi de dezvoltare personală, aceştia promiţând potenţialilor clienţi dezvăluirea unor secrete care să le permită să folosească o parte mai mare din creier. De asemenea, legenda a fost preluată şi de magicieni pentru a explica presupusele lor puteri paranormale. Daca aceasta idee este doar un mit sau dimpotriva, Einstein avea dreptate sa afirme ca isi foloseste un procent mai mare din creier, ramane inca un subiect deschis. O afirmaţie mai apropiată de adevăr, spun specialiştii, este aceea că înţelegem doar 10% din modul în care funcţionează creierul.
Muzica lui Mozart ii ajuta pe bebelusi sa devina mai isteti?
Un alt mit referitor la creierul uman este acela că muzica lui Mozart contribuie la dezvoltarea cognitivă a bebeluşilor, făcându-i mai inteligenţi decât ar fi fost în mod normal. Această legendă a ajutat la dezvoltarea unei companii americane, Baby Einstein, ce a obţinut profituri de milioane de dolari din vânzarea de pachete speciale de cărţi şi CD-uri destinate părinţilor care îşi doresc copii mai isteţi. Acest mit îşi are originile într-un studiu efectuat în anii ‘50 de un specialist ORL, conform căruia pacienţii cu probleme de auz şi de vorbire prezintă îmbunătăţiri semnificative ale sănătăţii atunci când ascultă muzica lui Mozart. Apoi, un studiu realizat în anii ‘90 pe un grup de studenţi americani a sugerat că persoanele care au ascultat 10 minute muzica lui Mozart înainte de un test IQ prezentau rezultate îmbunătăţite, obţinând, în medie, 8 puncte în plus.
În scurt timp, mesajul a fost răspândit cu ajutorul mass-media înainte ca alte studii să poată infirma sau confirma descoperirea. Cercetările ulterioare au relevat că, atunci când oamenii ascultă orice tip de muzică ritmată înainte de un test de gândire, sunt mai operativi şi mai entuziasmaţi, ceea ce creează condiţiile pentru un rezultat mai bun. Aceste studii nu au fost popularizate, astfel că mitul muzicii lui Mozart a continuat să se răspândească, aducând un profit semnificativ companiilor care au ştiut să speculeze legenda. Cercetătorii afirmă că părinţii ar face mai bine dacă ar cheltui aceşti bani pentru a-i asigura copilului şansa să înveţe să cânte la un instrument muzical, deoarece există numeroase dovezi care arată că acest lucru îmbunătăţeşte, într-adevăr, concentrarea, încrederea în sine şi capacităţile de coordonare.
Ce mistere urmează să mai fie elucidate?
Cu toţii am auzit despre efectul placebo, ce evidenţiază capacitatea de vindecare pe care o are creierul uman. Chiar dacă oamenii de ştiinţă nu înţeleg încă în totalitate cum funcţionează efectul placebo, rezultatele incredibile pe care acesta le are fac ca el să fie un instrument din ce în ce mai folosit de către doctori.
Faţă de medicamentele convenţionale, pilulele placebo au câteva avantaje majore: au mai puţine efecte secundare şi nici nu costă mult. Însă doctorii germani au făcut o descoperire interesantă: cu cât placebo-ul era mai scump, cu atât procentul cazurilor tratate cu succes era mai mare. De asemenea, cu cât un fals remediu este mai complex, de exemplu o injecţie în comparaţie cu o pilulă, cu atât este mai eficient. Rezultatele descoperite de doctorii germani confirmă studiul efectuat de Dan Ariely în 2008, care a arătat că un fals remediu prezentat ca fiind mai scump are o rată de succes mai mare decât unul cu un preţ mai scăzut.
În mod curios, şi medicamentele placebo au efecte secundare, deşi nu conţin nicio substanţă activă. Un studiu efectuat pe un fals remediu ce a fost prezentat pacienţilor ca fiind un medicament contra migrenelor a arătat că acesta a provocat efecte secundare similare cu cele produse de medicamentele anti-migrenă! Atât beneficiul de pe urma pilulei-placebo cât şi efectele secundare sunt exclusiv efectul gândirii noastre, iar efectul negativ poartă numele de nocebo.
Craniul uman
Cercetatorii de la Universitatea Oxford au studiat cele două cavităţi osoase ale craniului în care se află globul ocular şi capacitatea creierului a 55 de cranii umane de la 12 populaţii diferite din întreaga lume şi au constatat că populaţiile umane au creierul cu atât mai mare, cu cât trăiesc mai departe de Ecuator. Această diferenţă a mărimii creierului nu se datorează inteligenţei crescute a populaţiilor, ci nevoilor acestora de a avea zone ale vederii mai mari în creier, care să se acomodeze la lumina redusă întâlnită la latitudinile mari, au concluzionat cercetătorii.
Craniile utilizate la studiu datează din anii 1800 şi include exemplare ale populaţiilor indigene din Anglia, Australia, Insulele Canare, China, Franţa, India, Kenya, Micronezia, Scandinavia, Somalia, Uganda şi Statele Unite ale Americii. Cercetătorii au împărţit dimensiunea cavităţilor oculare şi a cavităţii creierului în funcţie de latitudinea fiecărei tări de origine şi au descoperit că dimensiunile ochilor şi a creierului sunt strâns legate de latitudinea la care a trăit fiecare populaţie.
Nota personala: Desi stiinta continua sa descopere noi si noi informatii despre creierul uman, acesta continua sa fascineze prin complexitatea sa. Un foarte batran cercetator afirma in cadrul unei conferinte: “Am facut sute si sute de disectii pe creierul uman insa nu am reusit pana acum sa descopar unde salasluieste cu adevarat mintea” Este una din multele intrebari ce asteapta rabdatoare sa fim pregatiti pentru a descoperi raspunsul.
Sursa: Reuters Science (traducere si adaptare)